Introducere pe EYESTOCKER.COM

Salutare tuturor și îmi pare bine că ne întâlnim aici pe blog !

Eu sunt Cristi și mă ocup de fotografie de câțiva ani încoace, iar cam de 2 ani de zile activitatea mea în timpul liber este fotografia stock.

Blog-ul pe care tocmai ați intrat și sper să faceţi acest lucru cât mai des, l-am creat pentru pasionații de fotografie care doresc să afle lucruri noi într-o prezentare video cu un limbaj cât mai relaxat, adică să fie înţeles de tot poporul.

Ce veți găsi aici ? 

În principal material video despre fotografia stock dar şi despre fotografie în general, tutoriale  Photoshop şi explicații pentru ca lucrurile să fie învățate într-un mod cât mai logic şi nu robotic. Trebuie să fim conștienți că doar dacă aplicăm procedurile într-un mod logic ne putem creea legături şi asocieri în minte şi putem ajunge la ceea ce ne-am propus prin cea mai simplă, scurtă și calitativă cale.

E normal să întâlniți oameni care nu prea sunt dispuși să vă ajute sau să vă dea explicații atunci când vă chinuiți să realizați o fotografie bună din punct de vedere tehnic sau dacă vă împotmoliţi şi vă prindeţi urechile prin Photoshop. Păcat ca aceştia nu îşi mai aduc aminte că odată, mai demult, chiar şi ei au învățat de la alții. Rămân totuși la părerea că este loc suficient pentru toată lumea în fotografie, lumină bună să fie !

Site-ul eyestocker.com este locul unde învățăm de la alții, aplicăm și dăm mai departe altora, asta e frumusețea și doar în felul acesta putem progresa cu toţii. Aici nu avem nimic de ascuns şi vă încurajez pe toţi să distribuiţi mai departe ceea ce găsiți interesant aici (dacă veți găsi). Nu fiți speriați când cineva vă cere ajutorul, nu este de ajuns doar să dați informația, cel care o primește trebuie să ştie şi cum să o folosească, adică îi trebuie și creativitate.

Pe unde suntem prezenți ? 

Facebook : facebook.com/eyestocker
Twitter : twitter.com/eyestocker
Google+ : gplus.eyestocker.com

Apăsați cu încredere pe Subscribe atunci când intrați pe canalul de Youtube , asta ca să fiți mereu la curent cu tot ce este nou pe Eyestocker.com

Începând cu episodul următor vor urma o serie de tutoriale unde veți învăța tot ce trebuie să știți legat de fotografia stock și care sunt cele mai tari agenții pe care vă puteți înscrie ca să obțineți câștiguri financiare printr-o muncă cinstită și în același timp plăcută.

 

Facebook Comments
SHARE
Next articleCum sa faci bani din fotografie – Fotografia stock
Always trying to improve my skills as a photographer, I'm doing stock and artistic photography and a lot of retouching. I recently started to upload my tutorials in english on YouTube to reach out more and more people interested in photography.